Despre noi | Activităţi | Legături | Contact

Şcolare:  Olimpiade | Referate  

Extraşcolare:  Corul "Biruitorii" | Corul "Filotheos" | Revista "Biruinţa"  
  Trupa de teatru "Biruinţa" | Iconografie  

« înapoi la REFERATE «

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

pr. prof. Nicolae Bobârnea

Pornind de la sâmburele original al Cinei de Taină şi instituirea de către Mântuitorul Iisus Hristos a Sfintei Jertfe Euharistice şi urmând poruncii Sale: "Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea" (Lc.22,19; I Cor.11,24), Sfinţii Apostoli au practicat imediat de după Înălţarea Domnului la cer, "frângerea pâinii", încadrată în mod firesc de cântări şi laudă şi rostirea de rugăciuni (Fapte 2,46-47).

De aici, în timp, a apărut slujba Sfintei Liturghii – centrul vieţii creştine. Primele formulare liturgice au fost alcătuite de Sfântul Iacob, fratele Domnului şi primul episcop al Ierusalimului şi de Sfântul Marcu. Din acestea s-au format mai apoi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Ioan Gură de Aur. Tradiţia şi practica vieţii bisericeşti a impus de timpuriu ca Sfânta Liturghie să se săvârşească zilnic. Slujirea Sfintei Liturghii este un prilej de bucurie duhovnicească deoarece, prin sfinţirea darurilor şi împărtăşirea cu ele avem între noi şi în noi pe Hristos – Mirele ceresc.

Ca atare, obligativitatea credincioşilor de a participa şi a se împărtăşi la fiecare Sfântă Liturghie. În timp a apărut însă o problemă – caracterul festiv al Liturghiei nu se potrivea cu perioada Postului Mare – zile de întristare, post şi pocăinţă – când Mirele este luat de la noi (Matei 9,15). De aceea consfinţind o tradiţie deja existentă, Sinodul de la Loadiceea (364-383), prin canoanele 49 şi 51, a hotărât ca în acest timp să nu se săvârşească nici o Liturghie şi să nu se facă pomenirea mucenicilor decât sâmbăta şi duminica.

Erau însă creştini care doreau ca şi în celelalte zile de peste săptămână, mai ales miercurea şi vinerea să se împărtăşească. Pentru a respecta hotărârile Sinodului de la Loadiceea, a împăca rigurozitatea ajunării şi a veni în întâmpinarea acestei dorinţe a creştinilor a apărut obiceiul de a se păstra în biserică o parte din Sfânta Euharistie spre a-i împărtăşi în celelalte zile, dar spre seară, după slujba vecerniei.

Ritualul, destul de simplu la început, a căpătat mai apoi o dezvoltare şi o solemnitate din ce în ce mai bogată, remarcându-se atât în rânduiala slujbei de seară, cât şi a Liturghiei.

În ceea ce priveşte originea vechimea nu există mărturii clare. Cert este că a apărut în Orient în jurul Ierusalimului. Prima menţionare documentară o găsim în lucrarea aranină "Cronica Pascală" din 645 ce specifică faptul că Heruvicul "Acum puterile cereşti…" a fost introdus de Patriarhul Serghie al Constantinopolului în 617. În secolul VII forma sa era fixată şi folosirea generalizată, astfel încât Sinodul Quinisext (692) prin canonul 52 consacră oficial întrebuinţarea acestei Liturghii: "În toate zilele postului Sfintei Patruzecimii, afară de sâmbătă şi duminică şi de sfânta zi a Bunei-Vestiri".

Referitor la autorul Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite părerile sunt împărţite. Unii o pun pe seama unuia din autorii celorlalte Liturghii, alţii Sfântului Epifanie al Salaminei, Sfântului Gherman al Constantinopolului sau chiar Sfântului Ioan Damaschin. Manuscrisele vechi, începând cu Codicele Barberinii ca şi în unele Liturghiere greceşti nu menţionează numele vreunui autor, apărând ca o Liturghie anonimă. Ea s-a format ca operă colectivă şi anonimă a multor generaţii de clerici, monahi şi credincioşi.

Începând cu secolul al XII-lea această Liturghie este pusă pe seama Sfântului Grigore cel Mare – "Dialogul" – episcop al Romei (+604). Însă, mai mult ca sigur, aceasta fiind nunţiu papal la Constantinopol timp de 6-7 ani, a cunoscut serviciul acestei slujbe şi numai l-a sistematizat şi l-a aşezat în scris într-o formă unitară.

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, prin misterul slujbei şi sentimentului de căinţă ce le trezeşte, reprezintă cu siguranţă una dintre ele mai frumoase opere ale evlaviei creştine Răsăritene.