Prima pagină  

 

 Despre noi | Activități | Legături | Contact

Școlare:  Olimpiade | Referate  

Extrașcolare:  Corul "Biruitorii" | Corul "Filotheos" | Revista "Biruința"  
  Trupa de teatru "Biruința" | Iconografie  

 
 

 

Elevii Seminarului Botoșani au interpretat piesa de teatru în două acte "Nașterea Domnului" de P.C. protos Iustinian Dalea.

Evenimentul de la Betleem a stârnit multe reacții de-a lungul istoriei pornind de la mânia nestăpânită a lui Irod până la cântecul diafan al colindătorilor din Ajunul acestui praznic. O astfel de reacție o constituie și punerea în scenă a unor piese de teatru ce urmăreau să redea în vorbe și imaginii complexul eveniment de la peștera sfântă.


Discuția pastorilor

Îngerul dă vestea bună pastorilor

P.C. Protos Iustinian Dalea a reușit să transpună aceste idei în piesa de teatru ce s-a prezentat an de an, până când a devenit tradiție la vechile seminarii teologice. Râvna unor profesori și dorința elevilor de a adăuga frumoaselor colinde din programul de sărbători și a acestei piese de teatru, a făcut ca timpul colindelor să prindă contur și prin prisma acestor evenimente.


Intrarea îngerilor

Soldații


Sub directa îndrumare a pr. prof. Visarion Vizitiu, asistat de pr. prof. Dumitru Mateciuc, elevii deveniți actori pentru câteva ceasuri, au reușit să devină alt fel de transmițători ai Evangheliei. Din trupa de teatru au făcut parte următorii "actori":

1. Claudiu Cotiață – păstorul Natan
2. Andrei Cuibar – păstorul Ioil
3. Marian Macuc – păstorul Manase
4. Mădălin Iftimescu – Îngerul
5. Honorius Huțu – regele Irod
6. Cătălin Babici – magul Baltazar
7. Mihai Bărboșelu – magul Melchior
8. Ciprian Agavriloaie – magul Gașpar
9. Florin Purice – iudeul Mathia
10. Iulian Sauciuc – iudeul Iosef
11. Constantin Bolohan – soldatul Lucius
12. Ionuț Dumitru – soldatul Caius
13. Daniel Ciobanu – soldatul Quintus
14. Gabriel Amaximoaie – rabinul Rabi
15. Ciprian Munteanu – Bătrânul I
16. Cristinel Azoiței – Bătrânul II
17. Ovidiu Cherniciuc – Bătrânul III
18. Paul Iftode – Un fariseu
19. Victor Dimineț – Un saducheu
20. Ciprian Mânecaru – Eli


Quintus și Irod

Iosef și Matia în fața regelui

Pentru ca lucrul să fie făcut de Seminarul nostru de la început și până la sfârșit, personalul administrativ a trecut la realizarea unor foarte frumoase costume de epocă și recuzită, care au dat o independență actorilor noștri prin posibilitatea de repeta în atmosfera de spectacol.
 

Discuția cu magii

Discursul lui Matia

Evenimentul se petrece la Seminarul de la Botoșani deja de trei ani, fapt care a stimulat pe elevi să fie din ce în ce mai buni – ca actori. Anul acesta a adus cu sine prezentarea în premieră a acestei piese și pe scena Casei de Cultură din Suceava, unde a avut un succes neașteptat.

La Botoșani, piesa a fost prezentată pe scena Teatrului Mihai Eminescu în cadrul programului de sărbători intitulat "Hristos se naște, măriți-L !".


Moartea lui Irod


Finalul


Imaginile prezentate pe această pagină sunt din cadrul spectacolelor de la Suceava și Botoșani.

Sperăm ca această piesă de teatru să nu fie ultima de acest gen prezentată de seminariștii noștri, care au promis punerea în scenă și a unor piese din perioada antică pâna în contemporaneitate. Drept pentru care vă invităm să vă alaturați nouă în aceste momente.